mai, cutule...cui, ce-i pasa?

Mai, cutule,
eu sunt Hristea,
ştii?
Hristea, poetul ingerilor.
Cui, ce-i pasa?

Mai, cutule,
m-am luat prea în serios
cu mainile de suflet,
asa ca-l voi vinde
la talcioc,
să-ţi cumpar pe el, ochii.
Cui, ce-i pasa?...

Am atâta pământ în mine
cât intr-un camp cu iarba uda.
Nu-l auzi cum suna?
Am adunat trotuarele, toate,
sub talpi.
La marginea timpului,
lunii îi picau pe jos razele
ca unei harci.

Am strans dintii lunii
la marginea timpului,
şi mi-am făcut sirag de matanii,
căci tara nu avea
nici munţi
nici timp
nici cer.
Cui, ce-i pasa?

(Nichita Stănescu, Octombrie 1955)